Cum am devenit "nerd" sau despre Educatia financiara.

Intai de toate trebuie facute niste precizari de termeni. 

Dave Ramsay imparte oamenii in mai multe categorii, utilizand doua perechi de atribute complementare: the nerd (scribul, cont(z)opistul) / the free spirit (spiritul liber) si the spender (cheltuitorul) / the saver (strangatorul).

Interesant este ca el spune ca nu e neaparat ca "scribul" sa fie si "strangatorul", sau ca "spiritul liber" sa fie si "cheltuitorul". Idea lui este ca in fiecare relatie de cuplu exista aceste "personaje" complementare. Exemplul familiei sale: el este scribul-cheltuitor, iar sotia este spiritul liber-strangator.

Revenind la tema articolului - despre Educatia financiara. In majoritatea lor covarsitoare, cartile pe care le-am citit referitoare la finantele personale sau la prosperitatea financiara in general, puneau un accent extrem de important pe modele, si in special pe cele personale, apropiate, pe care ca individ le urmezi subconstient inca din copilarie.

Aceste modele sunt cele care ne creaza atitudinile si obiceiurile legate de bani, si nu de putine ori, odata ajunsi la maturitate va trebui sa luptam sa le schimbam, si sa gasim alte modele pe care sa le urmam.

La mine modelul finantelor personale a fost mama. Si din multe puncte de vedere as putea spune ca am fost privilegiata sa o am ca model.

Mama a fost, si este in continuare, tipul "saving-nerd". De la cele mai fragede amintiri pe care le am legate de acest subiect, o vad cu creionul in mana, insirand coloane ordonate in Caietul de Socoteli. Aceste caiete sunt jurnalele ei financiare si colectia e mai veche de 50 de ani. Dupa cum spune ea, "toata viata" ei e documentata acolo.

Dar mai important decat aspectul acesta al observarii indirecte a cheltuirii constiente a fiecarui leut, mama a considerat necesar sa imi explice inca de foarte mica cum sta treaba cu banii. E antologica la noi in familie o intamplare de cand aveam vreo 3-4 ani. Inca de pe atunci imi spunea - pe intelesul meu - ca putem sa ne permitem anumite lucruri peste necesitatile stricte, dar ca nu putem exagera. Antologica a devenit intrebarea mea - copil de 3-4 ani - "Mama, daca am luat deja inghetata, ne mai permitem si cate o gogoasa?"

Si lucrurile au continuat odata ce am mai crescut si am intrat la scoala. Discuta cu mine permanent ce salariu are si ce putem face cu acei bani. Sau despre cum isi sporea veniturile: in fiecare an din mai pana in octombrie muncea la gradinuta pe care o aveam la tara de unde mancam fructe si legume proaspete si faceam o multime de conserve pentru iarna.

Mie mi se parea firesc sa fiu implicata in toate discutiile despre bani, evident fara sa mi se ceara parerea - dar stiam permanent "cum stam". Acum, uitandu-ma in jur imi dau seama ca pentru majoritatea copiilor subiectul "banii parintilor" si managerizarea acestora era (si este) tabu.

Fast forward pe la 11-12 ani, mai precis cam pe la la inceputul clasei a V-a. Mama ma anunta cu un aer oficial, ca incepand din acel moment voi primi salariu lunar.

Primisem bani cu diverse ocazii si pana atunci, sau bani pentru anumite scopuri (in principal bani pentru transport - scoala era destul de departe de casa, fiind de specialitate), dar nu avusesem o responsabilitate in ceeace priveste cheltuirea lor. Cand se terminau, primeam altii.

In ce consta salariul meu lunar: cam 70% erau banii destinati transportului. Restul de 30% erau bani de buzunar. Puteam face orice vroiam cu ei. (Aveam pachet consistent cu mancare in fiecare zi, deci banii de buzunar erau strict cheltuieli discretionare)

Prima luna a fost un dezastru! In doua saptamani cheltuisem mai mult de jumatate din bani. Si a venit data de 15 cand a trebuit sa imi reinnoiesc abonamentul de transport. (Cum scoala incepuse pe 15, abonamentul expira pe 15. Eu salariul il luasem cu 1 ale lunii). M-am dus la mama - care ma avertizase ca trebuie sa tin o evidenta a cheltuielilor - spunandu-i ca nu mai am cu ce sa-mi platesc abonamentul. Iar mama... mi-a dat un avans din salariul urmator. Asta a insemnat ca pana la finalul primei luni plus toata luna urmatoare n-am mai avut bani de buzunar!! Evident n-am reusit imediat sa ma echilibrez, dar pana la finalul anului nu cred ca am cerut mai mult de 3-4 "avansuri".

La final chiar am avut ceva economii, cu care mi-am cumparat un ceas desteptator Aradora, pe care mi-l doream de mult. Il vad si acum: mare, auriu, cu cele doua mici clopote deasupra. Tin minte ca pe spate am scris cu creionul: "cumparat din banii mei" si am pus data. 

Pentru mine tipul acesta de relationare responsabila cu banii a fost foarte important.

La 14 ani mi-am facut si primul carnet de economii la CEC. Mama mai depusese in numele meu de-a lungul timpului, dar acelea erau economii cu scopuri precise: "pentru meditatii pentru facultate", "pentru zestre" (da, mama mi-a facut cont de economii pentru zestre de cand aveam un an!!!). Revenind, la 14 ani, in ziua cand mi-am ridicat buletinul, m-am dus singura si am depus 100 de lei pe un carnet nou, al meu de economii propriu. Chiar m-am simtit mandra de mine in momentul acela. Pe langa "validarea" pe care o aducea buletinul in sine, eu mai facusem un pas in "lumea celor mari": aveam si carnet CEC!

Prin liceu, in loc de salariu mama mi-a dat in mana carnetul de cecuri cu alocatia [nu mai tin minte exact cand au aparut acele carnete cu alocatii, oricum, dupa Revolutie, cand deja eram in liceu]. Acolo nu mai puteam cere avans, dar nici nu imi mai trebuia, pentru ca deja ma obisnuisem chiar sa pun de-o parte ceva banuti in fiecare luna. Plus ca alocatia era putin mai mare ca "salariul" avut anterior.

Apoi in facultate am avut bursa de merit pe tot parcursul celor 5 ani - si a contat faptul ca stiam ca daca nu iau bursa nu-mi mai da nimeni salariu. Invatatul serios pentru examene era jobul meu zilnic. Daca nu-l faceam cum trebuie, riscam sa pierd salariul! Din acesti bani acopeream transport si cheltuieli personale - imbracaminte (partial), rechizite, cosmetica, iesit in oras cu colegii, mobil, internet.

Ce nu cheltuiam din bursa: casa, masa, inclusiv mancarea la scoala - primeam inca zilnic sandwich-uri si prajituri de casa delicioase la pachet :). Chiar si bani pentru carti/ cursuri primeam, iar cadourile de Sarbatori sau zile de nastere constau in lucruri practice (de obicei imbracaminte, incaltaminte, genti). Cand mi-am pus in gand sa-mi cumpar primul calculator (prin '97) - erau extrem de scumpe raportat la bursa mea, si chiar si la salariul mamei, dar pentru ca aveam nevoie de el pentru scoala, cand am ajuns cam la 50% din suma, mama a pus restul si mi-a luat bonus si o imprimanta.

Cand m-am angajat si am primit primul salariu "pe bune", mama m-a anuntat ca trebuie sa incep sa platesc o cota parte la intretinere si la fel, o anumita cota din banii cheltuiti pentru mancare (nu-mi aduc aminte care era procentul, dar parca nu era de 50%, ci mai putin - ideea era sa incep sa constientizez si aceste cheltuieli, inainte sa "imi iau zborul din cuib") Serviciile pe care le foloseam doar eu (internet si mobil) le plateam deja integral, chiar de pe vremea bursei.

Cam asta ar fi background-ul meu in ceeace priveste Educatia financiara.

Revenind la caracterizarile lui Dave Ramsey, in relatia cu mama ea a fost mereu "saving-nerd", iar eu "free spirit - spender".

Poate va mirati dupa toata povestea ca spun ca eu sunt free spirit/ spender. Dar in relatia cu mama, clar asa am fost (si inca sunt!). De ce?

In primul rand free spirit, pentru ca de mica am refuzat cu obstinatie inregistrarea meticuloasa a fiecarei cheltuieli, desi la un moment dat i-am inteles necesitatea. Mi se parea ca atata timp cat pana la finalul lunii nu am avut nevoie sa "cer un mic avans", chiar e inutila munca de cont(z)opist. Ba mai mult, nu doar ca nu aveam nevoie de avans, dar mai si economiseam! Cat despre buget... Mi se parea cea mai incorsetanta tortura financiara, din nou, fara importanta, daca eu "ma descurcam" si fara!!!

De ce spender, daca in fiecare luna economiseam? Pentru ca in majoritatea cazurilor economiseam pentru a-mi cumpara ceva: un anumit ceas, un cd-player, un computer, un mobil, o enciclopedie mai scumpa... etc

Fast forward la momentul "zborului din cuib" si aparitia unei noi relatii de cuplu: cea cu DH. El - free spirit total. Spender. Eu, dintr-odata ma trezesc ca devin "harciog", incep serios sa-mi pun problema monitorizarii cheltuielilor. Insist sa facem "caiet de socoteli" .... Ma rog, spreadsheet de socoteli, dar cam tot pe acolo. Nu reusesc insa sa ma tin de contzopeala decat maxim 3-4 luni la rand. Incep sa citesc carti de finante personale si........ O gasesc pe mama in toate :)

Si atunci, daca toate cartile de intelepciune si prosperitate financiara vorbesc despre... Mama mea :) , de ce nu este mama mea extrem de bogata?!?

Concluzia este una simpla: ai nevoie in permanenta de yin-yang. Este esential ca intr-un cuplu sa existe un nerd, care sta cu pixul in mana si calculeaza, dar ai nevoie si de un free spirit, care sa aduca un pic de creativitate. Ai clar nevoie de un saver, care sa stea ca harciogul deasupra economiilor stranse cu greu, dar spender-ul vine cu ceva in plus: apetenta pentru risc, imboldul spre investitie. Exemplul cel mai elocvent este, iarasi... mama: v-am povestit despre economiile pentru meditatii si pentru "zestre", facute cu mari sacrificii timp de 14 ani (cam atat aveam eu la Revolutie). Spiritul de saver-nerd a impiedicat-o sa "vada" putin mai departe, si in scurta vreme, cu banii respectivi (cu care initial ar fi putut cumpara cel putin o garsoniera) nu am putut sa mai cumparam decat un televizor color.

Sa mai spun si ca singura data cand scribul-nerd din mama a riscat mare parte a economiilor ei [luate iar de la zero dupa mega-inflatia de la Revolutie], la imboldul unui spirit liber-cheltuitor de vreo 20 si ceva de ani (subsemnata care, odata cu primul salariu "pe bune" capatase si un oarece drept de a-si da cu parerea), si care abia aflase ce-s fondurile mutuale - a fost celebra faza FNI? Vorba unei vechi reclame ... Saraca mama!